Conform studiilor recente, aproximativ 33% dintre români fumează, majoritatea dintre ei având vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani. Fumatul este un viciu extrem de nociv și reprezintă principalul factor de risc în apariția cancerului bronhopulmonar, fiind responsabil pentru aproximativ 85-90% din cazuri. Un fumător are un risc de cel puțin 20 de ori mai mare de a dezvolta cancer decât un nefumător, așa că ar trebui să iei în considerare renunțarea la acest viciu și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Aflarea diagnosticului de cancer, indiferent de tipul sau de localizarea sa, ar trebui să te ambiționeze să renunți la acest viciu dacă vrei ca tratamentul oncologic să aibă șanse mai mari de succes, iar calitatea vieții tale să se îmbunătățească considerabil. Renunțarea la tutun după aflarea diagnosticului de cancer poate avea beneficii multiple atât asupra stării tale fizice, cât și asupra celei mentale. Iată care sunt cele mai importante beneficii:
- Efectele adverse ale tratamentului oncologic urmat nu mai sunt atât de multe și nici atât de puternice
- Recuperare mai rapidă după tratamentul oncologic
- Risc scăzut pentru apariția altor infecții după terminarea tratamentului
- Risc scăzut pentru apariția altor tipuri de cancer secundare
- Mai multă energie și o calitate a vieții mai bună
Mulți oameni consideră că fumatul este o alegere personală și că se pot lăsa oricând de acest viciu. Adevărul este că fumatul este o adicție (tutunul conține o substanță numită ”nicotină” care provoacă această dependență) și că te poți lăsa de fumat doar dacă ai multă voință și sprijin din partea persoanelor apropiate. Unii pacienți consideră că nu are sens să mai renunțe la fumat dacă tot au aflat că suferă de cancer și că acest lucru este singurul care le mai aduce plăcere și care în același timp îi relaxează. O astfel de gândire este toxică și nu va face altceva decât să diminueze șansele de reușită ale tratamentului oncologic și calitatea vieții. Un studiu realizat în anul 2014 (The Health Consequences of Smoking – 50 Years of Progress) a demonstrat faptul că pacienții care continuă să fumeze pe toată perioada tratamentului oncologic au un risc mult mai mare de recidivă a cancerului sau chiar de apariție a unui alt tip de cancer secundar.
Noi îți propunem să încerci să renunți la fumat, să descoperi alte activități care te relaxează și pe care le poți face alături de persoanele dragi și să observi diferența. Chiar dacă nu conștientizezi acest lucru acum, tutunul te ține captiv și nu te lasă să te bucuri de lucrurile frumoase din viața ta.
În anul 2015, Asociația Medisprof a derulat o campanie de prevenție a cancerului pulmonar (”Și tu poți spune – În sfârșit, nefumător!”), prin care a dorit să tragă un semnal de alarmă asupra riscurilor fumatului asupra sănătății. Echipa Medisprof susține în continuare că prevenția este cea mai bună formă de tratament împotriva cancerului și este important ca fiecare dintre noi să adoptăm un stil de viață sănătos și echilibrat.
Sursă informații: Stopping Tabacco Use After a Cancer Diagnosis