Omul nu este creatura circumstanțelor, ci gândurile sale sunt arhitectul acestora. (Swami Shivananda)
Fără doar și poate, corpul este cel care oglindește toate gândurile și convingerile pe care le avem despre noi înșine și despre lumea înconjurătoare. Cu toate acestea, rareori suntem conștienți de mesajele transmise și căutăm validare în exterior. E esențial să cunoaștem importanța gândurilor asupra sistemului nostru imunitar pentru a ne transforma complet: fizic, spiritual și mental. Astfel, dacă vorbim despre o vindecare completă și autentică, trebuie luate în considerare corpul, sufletul și mintea.
Scopul acestui articol este acela de a evidenția legătura directă între gânduri și sistemul imunitar. După cum putem sesiza, la ora actuală, stresul a devenit un factor care ne afectează extrem de mult, atât psihic cât și fizic. Sunt o serie de elemente care evidențiază prezența stresului în viața noastră: ura, invidia, gelozia, neîncrederea în sine și în ceilalți și altele. Mai mult de atât, tulburările emoționale (de ex: depresia, anxietatea etc.) pot favoriza debutul altor boli și de aceea, este esențial să devenim conștienți când apare un dezechilibru la nivel emoțional.
Bineînțeles, e foarte dificil să evităm suferințele care apar în viața noastră, însă e recomandat să rămânem conștienți de importanța gândurilor disfuncționale negative care ne influențează sistemul imunitar.
Un exemplu destul de sugestiv în direcția stres-imunitate scăzută este subliniat de următorul experiment: Într-o cușcă s-a pus un miel și într-o cușcă alăturată s-a pus un lup. Din cauza stresului provocat de frică, mielul a murit la scurt timp (Avicenna). Te invit să mai faci astfel de conexiuni și să investighezi legătura directă între gânduri negative și imunitate scăzută și în viața ta.
Așa cum avem tendința de a face curat în casa noastră pentru a o păstra proaspată, așa e necesară și curățenia interioară. Stai singur/ă cu tine însuți/însăți și examinează-ți gândurile pe care le ai și pune-ți întrebări cu privire la valoarea lor. După o analiză detaliată, îți vei da seama ce trebuie să rămână în sufletul tău și ce trebuie șters.
- „De ce îmi apar gândurile acestea mai mereu?”
- „Ce vor ele să-mi transmită? Ce trebuie să învăț din experiența asta?”
- „Cum aș putea să trec peste aceste convingeri negative?”
- „Cum îmi afectează ele sistemul imunitar?”
- „Cum mă pot transforma?”
Procesul de transformare începe cu pași mărunți: învăț să mă relaxez, învăț să ascult mesajele corpului meu, învăț să văd legătura între gândurile pe care le am și felul în care mă simt fizic, învăț să devin o persoană mai bună cu ceilalți, învăț lucruri noi, învăț să mă bucur de familia mea mai mult, învăț să savurez un ceai fără a mă gândi la altceva, învăț să am GRIJĂ DE CORPUL MEU.
În concluzie, este esențial să sesizăm conexiunea dintre minte și corp, gânduri și sistemul imunitar. Igiena mentală reprezintă un proces esențial în vindecare.
Pentru programări la o întâlnire cu unul dintre specialiștii în psihologie oncologică, puteți suna la următorul număr de telefon: 0264 439 270.
Pentru orice alte informații, ne puteți contacta la următoarea adresă de e-mail: office@medisprof.ro
Suntem aici să vă ajutăm să vă faceți bine.