Pe 30 mai 2025, Dr. Bogdan Ionescu, medic oncolog la Medisprof, a susținut prezentarea intitulată „Medisprof – Model de Excelență în Oncologie: Tratamente Personalizate și Colaborare Interdisciplinară”, în cadrul Forumului Medical Bistrițean. Evenimentul a oferit un context ideal pentru a evidenția abordarea holistică a pacientului oncologic, iar reacțiile pozitive primite demonstrează interesul crescut pentru inovație și bune practici în oncologie.
De la diagnostic la speranță: parcursul pacientului oncologic la Medisprof
La Medisprof, pacientul oncologic este abordat cu empatie și respect. Fiecare pas este gândit pentru a susține atât tratamentul medical, cât și echilibrul emoțional și calitatea vieții. Credem într-o abordare holistică a îngrijirii oncologice, luând în considerare toate aspectele din viața pacientului și completând actul medical cu servicii de suport precum consiliere nutrițională, psihoterapie, îngrijire medicală la domiciliu, grupuri de suport și activități terapeutice prin sport și artă. Această abordare ne permite să oferim pacienților un sprijin complet, prin tratamente integrate, pe tot parcursul luptei cu boala.
Tratament personalizat și Comisia Multidisciplinară Medisprof
Pacientul este evaluat de o echipă medicală complexă, în cadrul Comisiei Terapeutice Multidisciplinare, care include oncologi, radioterapeuți, psihologi, nutriționiști, imagiști, farmacologi clinicieni și chirurgi. Scopul este de a construi un plan terapeutic personalizat, adaptat stadiului bolii și nevoilor individuale.
Certificarea QOPI: standarde internaționale pentru siguranță și calitate
Medisprof este singurul grup medical oncologic din România certificat QOPI (Inițiativa privind Calitatea Practicii Oncologice), distincție acordată de către Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO). Această certificare garantează aplicarea riguroasă a protocoalelor internaționale privind administrarea tratamentelor, siguranța pacienților și calitatea actului medical.
O rețea de sprijin care continuă dincolo de tratament
La Medisprof, pacienții beneficiază gratuit de consiliere psihologică și nutrițională. Asociația Medisprof sprijină programe de terapie prin artă, menite să susțină procesul de recuperare și oferă suport pacienților care nu dispun de resurse pentru a se deplasa din alte județe. În plus, platforma Cancer Education pune la dispoziție informații de calitate și formare continuă tuturor specialiștilor implicați în îngrijirea pacienților oncologici.
Digitalizare inteligentă și accesibilitate
Dosarul medical digital permite pacienților și echipei medicale acces rapid și sigur la istoricul medical, facilitând colaborarea între specialiști. Documentele pot fi transmise automat către medicii de familie, iar consultațiile online sunt disponibile pentru a sprijini pacienții din afara orașului.
Servicii integrate într-un centru oncologic complet
Medisprof oferă o gamă extinsă de servicii oncologice sub același acoperiș: investigații și imagistică intervențională minim invazivă, tratament chimioterapie, radioterapie stereotactică precisă și eficientă, în conformitate cu cele mai recente standarde europene și americane (ASCO).
Pentru o privire de ansamblu asupra parcursului nostru de excelență de peste 20 de ani, citește și acest articol aniversar.
Tratăm cu tehnologie. Îngrijim cu suflet.