„Nevoile sunt foarte mari acolo”, povestește Dr. Carolina Udrea, fondatoarea clinicii de oncologie proaspăt deschisă anul acesta în Piatra Neamț. „Noi am fost la început și suntem în continuare foarte șocați de tipul de pacient care este extraordinar de cuminte, nu are curajul să întrebe nimic, este jenat de durata consultației.”
Pe lângă medicina de familie, antreprenoarea a urmat și o doua specializare, de medicina muncii, pe care a început-o în Franța, în 1996 și a terminat-o în România.

„Am fost educată că trebuie să fac bine ceea ce fac, să tind spre perfecțiune. Și atunci mi-am impus că trebuie să fac bine meseria. Sunt o persoană empatică și perfecționistă în același timp.”
În 2003, a deschis prima clinică Medisprof, în Cluj, cu servicii de medicina muncii și medicină de familie, ca în 2010 să deschidă și zona de oncologie — spital de zi și ambulator.
De atunci, a început să se desprindă de halatul de medic și să îmbrace haina de antreprenor. În februarie anul acesta, Medisprof a deschis o nouă clinică oncologică la Piatra Neamț, ale căror servicii și standarde au fost primite cu surprindere și bucurie de către pacienți.
„Există clinici de oncologie și există chiar un institut de oncologie la Iași, există clinici private la Târgu Mureș și la București. Cam în cele trei colțuri se îndreaptă pacienții din zona Neamț.”
Tranziția de la medicină la antreprenoriat
Dacă în primii doi, trei ani după ce a renunțat la consultații, a suferit după pacienți și s-a gândit de multe ori să revină în cabinet, cu timpul și-a găsit în antreprenoriat o nouă misiune care o împlinește.
„Chiar pot să spun că mă împovărează acum, de multe ori”, povestește despre foștii pacienți „să îi văd pe cei care duc lupta asta de mulți ani și îi cunosc, îi știu”.
Însă, diferența pe care reușește să o facă clinica și, implicit, specialiștii, e la nivel de standard și abordare, atât a afecțiunilor, cât și a oamenilor care le trec pragul.

„Practic, importând de la Cluj toate procedurile și standardele de calitate care Clujul la rândul lui le-a importat de la Societatea Americană de Oncologie, tratăm la Piatra Neamț la aceleași standarde de calitate ca și la Cluj”, povestește fondatoarea. „Și noi suntem acreditați de Societatea Americană de Oncologie pentru aceste standarde de calitate. Deci aducem aceeași calitate și facem același lucru pe care îl facem la Cluj, la Piatra Neamț.”
„Luăm pacientul ca un întreg ca o ființă umană, ca o entitate fizico-spirituală, și tratăm acest pacient în toată integritatea lui.”
Însă planul pentru clinica din Piatra Neamț a început acum aproape patru ani. După ce a moștenit de la bunica paternă casa în care obișnuia să-și petreacă verile din copilărie și o parte dintre concediile de la maturitate, în comuna Ceahlău, chiar sub muntele Ceahlău.
Într-unul dintre astfel de concedii, a primit un telefon de la consultanții cu care colaborau, și care i-au spus că în regiunea de nord-est au rămas bugete nealocate pe segmentul medical și așa s-a înfiripat gândul de a face ceva la Piatra Neamț.
Ce o interesează cel mai mult pe antreprenoare e că pacientul e în centrul atenției, cum ar trebui să se întâmple în orice instituție medicală: de la explicațiile clare pe care acesta le primește, cu privire la ce urmează să i se întâmple, până la finalul călătoriei în care pacientul pornește alături de specialiștii care îl însoțesc.

„Medicul că stă cu el și îi acordă timpul fiecărui pacient și la început și la consultațiile ulterioare”, explică antreprenoarea. „Consultația inițială se completează cu consultația de psihologie și de nutriție. Iar dacă pacienții consideră că nu au nevoie de cele două, li se acordă această consultație și continuă pe parcurs. Aducem un alt stil de a lucra și trata pacientul oncologic, și de a-l considera ceea ce este de fapt, o persoană într-un distres major fizic și psihic.”
Pacienții s-au obișnuit să se chinuie
Odată cu reacția timidă și aproape speriată a pacienților vizavi de răbdarea și calmul medicilor, și-a dat seama că, din păcate, acei oameni nu au parte de astfel de alternative.
„Sunt obișnuiți să fie expediați foarte repede și cu puține explicații pentru că nu se poate altfel. Adică serviciile de acolo sunt atât de aglomerate și impun un stil de a se lucra pe bandă și de a explica mai puțin și de a încerca să faci mai mult. Și ei sunt foarte mirați că le acordăm timp și că le explicăm, și noi suntem mirați de ei că sunt atât de neobișnuiți.”
Vizavi de prejudecățile pe care pacienții le au față de medici, Dr. Carolina Udrea povestește că aceștia știu foarte puțin despre ceea ce urmează să li se întâmple, neavând în general o educație medicală.
„Trebuie să le explici ce urmează să li se întâmple, trebuie să aibă încredere în tine și să înțeleagă.”
Medicul adaugă că, de multe ori, pacienții sunt dispuși să suporte orice ca să facă tratamentul, nu chestionează nimic din procesul medical.
„De exemplu, când ți se montează o branulă, este absolut normal să nu ieși cu o mână ca o păpușă de la doctor și să umbli cu ea pe stradă. E absolut normal să nu se întâmple așa. Există un plasture care fixează branula cu care să-ți poți face duș. Ei nu pun astfel de întrebări, sunt obișnuiți să se chinuie. Dar acum au alternative.”
Alături de un tratament uman și empatic față de pacienți, Dr. Carolina Udrea speră ca și standardul celorlalte clinici să se schimbe urmând acest exemplu, rezultatul fiind benefic tot pentru bunăstarea pacienților.
Dincolo de medicii de specialitate, clinicile dispun și de proprii farmaciști acreditați de Societatea de Farmacie Oncologică Europeană, explică Dr. Carolina Udrea despre procesul tratamentelor din cadrul clinicii.
„În România nu există specialitate de Farmacie Oncologică”, povestește fondatoarea, „dar ai noștri au făcut această specialitate. Ei pregătesc medicația după niște standarde foarte clare. Fiecare medicament trebuie dizolvat într-o anumită cantitate, într-un anumit tip de soluție, unele dintre ele se pregătesc la întuneric, să se administrează la întuneric, pentru că lumina inactivează medicația.”

Unele preparate, spre exemplu, trebuie administrate în 15 minute, iar administrarea în sine, pe care o face asistentul medical în interior, se face într-un anumit ritm. Medicația se pune pe infuzomat și se administrează într-un timp determinat, clar, fiecare preparat având un standard de administrare. Astfel, totul se datorează unei munci de echipă.
„Succesul asupra pacientului este opera medicului, al asistentului, al farmacistului și, până la urmă, și al personalului de curățenie care îi asigură confortul. Medicul, singur, nu poate să facă nimic fără o echipă, poate să scrie o rețetă.”
Iar ca să devii un bun profesionist, nu mai e nevoie doar să-ți cunoști bine meseria, crede antreprenoarea; trebuie să rămâi la curent cu evoluția și inovațiile din domeniu, să-ți placă ce faci, să fii empatic și social.
„Dar în primul rând să te gândești că vei lucra toată viața cu oameni bolnavi, că vrei să-i ajuți.”