Markerii tumorali: Ce sunt și pentru ce se folosesc?

                       

Solicită o programare

Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.

    Sau contactează-ne la numărul 036 443 1240

    Ce sunt markerii tumorali?

    Markerii tumorali sunt substanțe eliberate în sânge, urină și în alte fluide, dar și în scaun și în țesuturile tumorale. De cele mai multe ori, valorile crescute ale markerilor tumorali semnalează prezența unui tip de cancer. 

    Markerii tumorali mai sunt cunoscuți și sub numele de „biomarkeri”. Aceștia pot fi eliberați atât de celulele canceroase, cât și de celulele normale, ca răspuns al organismului la boală. 

    Cum și pentru ce sunt utilizați markerii tumorali?

    Markerii tumorali sunt folosiți pentru:

    1. A diagnostica un tip de cancer;
    2. A monitoriza tratamentul;
    3. A identifica precoce un tip de cancer în grupuri cu risc (ex. Pacienți cu istoric familial de cancer sau pacienți simptomatici cu probabilitate mare de afecțiune neoplazică);
    4. Prognostic;
    5. Detectarea precoce a unei recăderi a bolii.

    Niciodată nu se diagnostichează o formă de cancer doar pe baza markerilor tumorali. Asta se face numai în prezența altor teste și investigații oncologice, cum ar fi biopsia sau examinările imagistice (tomografia computerizată, ecografia, mamografia, RMN etc).

    Medicii folosesc markerii tumorali când:

    • Vor să decidă schema de tratament pentru o anumită formă de cancer;
    • Vor să evalueze reacția organismului la tratament;
    • Vor să vadă care sunt șansele de însănătoșire ale pacientului;
    • Vor să afle care sunt șansele ca boala să recidiveze

    Când sunt recomandați markerii tumorali?

    Markerii tumorali pot fi recomandați în mai multe condiții:

    Când, de ce și cât de des sunt testați markerii tumorali rămâne la latitudinea medicului specialist, care vine cu un plan de tratament individual. 

    Pot fi folosiți markerii tumorali în scop de screening?

    Markerii tumorali pot indica prezența unui anumit tip de cancer în organism. Cu toate acestea, studiile arată că biomarkerii nu sunt suficient de specifici sau sensibili pentru a fi folosiți în scop de screening. 

    Markerii tumorali nu sunt utili pentru screeningul persoanelor asimptomatice.

    1. Când markerii tumorali nu sunt suficient de specifici înseamnă că indică anumite forme de cancer la persoane care nu suferă de fapt de acele boli. (Sursă definiție: Dictionary of Cancer Terms, National Cancer Institute). De exemplu, valorile crescute ale markerului tumoral AFA (alfafetoproteina) poate indica o sarcină sau hepatită. De asemenea, există și persoane cu valori AFA crescute constituțional.
    2. Când markerii tumorali nu sunt suficient de sensibili înseamnă că nu detectează prezența bolii la toate persoanele care au celule canceroase. (Sursă definiție: Dictionary of Cancer Terms, National Cancer Institute)

    Asta înseamnă că unele teste pot fi fals pozitive sau fals negative. Când rezultatele au o specificitate sau o sensibilitate scăzută, se recomandă efectuarea unor investigații medicale suplimentare, precum examene CT (Computer Tomograf) și PET-CT (Tomograf cu Emisie de Pozitroni și Computer Tomograf), sau biopsie

    Pentru identificarea timpurie a cancerului, se recomandă alte controale și teste, care sunt cunoscute ca fiind mai precise în depistarea bolii, înaintea de apariția simptomelor. Markerii tumorali sunt mai utilizați când deja se urmărește evoluția bolii și a felului în care organismul reacționează la tratament, precum și în anticiparea remisiei sau a recidivei

    Tipuri de markeri tumorali

    Sunt două categorii de markeri tumorali: 

    1. Markeri tumorali circulanți sau markeri tumorali serici 
    2. Markeri tumorali tisulari sau markeri de țesut tumoral 

    Markeri tumorali circulanți

    Markerii tumorali circulanți se găsesc în sânge, urină, scaun sau în alte fluide ale pacienților care pot suferi de cancer. 

    Markeri de țesut tumoral

    După cum zice și denumirea lor, markerii tisulari se găsesc în țesutul tumoral, de unde se extrage o probă în timpul biopsiei. 

    Cum sunt măsurați markerii tumorali?

    Fiecare marker tumoral are o valoare considerată normală. Orice depășește acea valoare, indică o patologie și impune investigații suplimentare. 

    Totuși, există și markeri tumorali fals negativi sau fals pozitivi. De aceea, e esențial să fie făcute și alte teste în stadiul diagnosticării cancerului. 

    Limitele markerilor tumorali

    Markerii tumorali oferă informații extrem de utile, dar nu sunt mereu 100% precise. Doar pentru că un pacient depășește limita admisă a unui marker tumoral, nu înseamnă că tratamentul nu funcționează sau că boala o să recidiveze. Există și alți factori care influențează valorile markerilor tumorali:

    • Markerii tumorali fluctuează, deci e dificil să ții constant evidența valorilor;
    • Nivelul markerilor tumorali poate rămâne scăzut până într-un stadiu avansat al bolii;
    • Unele tipuri de cancer nu sunt asociate cu niciun marker tumoral;
    • Unii pacienți care suferă de cancer nu indică un nivel ridicat al markerilor tumorali asociați.

    Ce markeri tumorali se folosesc în prezent și pentru ce tipuri de cancer?

    Există sute de markeri tumorali. Unii se folosesc specific, pentru un singur tip de cancer; pe când alții sunt folosiți pentru mai multe forme ale bolii. 

    Nu fiecare tip de cancer are asociat un marker tumoral specific. Există și tipuri de cancer pentru care încă nu s-au descoperit markeri tumorali, de aceea e indicat ca diagnosticul să nu se bazeze doar pe valorile lor.

    Markeri tumorali frecvent folosiți

    Cei mai utilizați markeri tumorali circulanți sunt: 

    CA 15-3

    • Pentru ce tip de cancer este? Cancer de sân.
    • Ce se examinează? Sângele.
    • Când și de ce se recomandă? Pentru monitorizarea tratamentului și pentru a depista metastazele și recurența.

    AFP (alfafetoproteina)

    • Pentru ce tipuri de cancer este? Cancer de ficat, tumori germinale (cancer ovarian, cancer testicular).
    • Ce se examinează? Sângele.
    • Când și de ce se recomandă? 
      • În cazul cancerului de ficat, pentru a pune diagnosticul și pentru a evalua răspunsul la tratament.
      • În cazul cancerului ovarian și al celui testicular, pentru a stabili stadiul bolii și răspunsul la tratament. 

    CEA (Antigen carcinoembrionic)

    • Pentru ce tipuri de cancer este? Cancer colorectal, cancer pulmonar, cancer de sân, cancer tiroidian, cancer ovarian, cancer pancreatic.
    • Ce se examinează? Sângele.
    • De ce și când se recomandă? Pentru a evalua răspunsul organismului la tratament, dar și dacă tumora a metastazat sau a recidivat.

    PSA (antigen specific prostatic)

    • Pentru ce tip de cancer este? Cancer de prostată.
    • Ce se examinează? Sângele.
    • De ce și când se recomandă? Pentru a stabili diagnosticul și pentru a evalua răspunsul organismului la tratament.

    SCC 

    • Pentru ce tipuri de cancer este? Cancer de col uterin și alte tipuri de cancer cu celule scuamoase (Ex.  cancer pulmonar, cancer esofagian, cancer ovarian). 
    • Ce se examinează? Sângele.
    • De ce și când se recomandă? Pentru a stabili schema de tratament și pentru a urmări reacția organismului la acesta. 

    Cei mai utilizați markeri tumorali tisulari sunt: 

    Receptorul de estrogen (ER) și receptorul de progesteron (PR)

    • Pentru ce tip de cancer este? Cancer de sân.
    • Ce se examinează? Țesutul tumoral.
    • Când și de ce se recomandă? Pentru a stabili planul de tratament.

    HER-2/neu (oncoproteina)

    • Pentru ce tipuri de cancer este? Cancer de sân, cancer ovarian, cancer pancreatic, cancer la stomac, cancer de vezică urinară.
    • Ce se examinează? Țesutul tumoral.
    • Când și de ce se recomandă? Pentru a stabili planul de tratament.

    Ce ar trebui să fac dacă am valori crescute ale markerilor tumorali?

    Deși valorile crescute ale markerilor tumorali pot indica prezența unui tip de cancer, nu e suficient să fie luat în calcul doar acest lucru pentru a pune un diagnostic final. Există anumite situații în care markerii tumorali pot avea un nivel ridicat, fără să fie vorba de cancer. De exemplu, PSA-ul crescut poate însemna prostatită, hiperplazie benignă a prostatei, sau poate fi o consecință a unei manevre de tuseu rectal.

    Unele rezultate pot fi fals pozitive, indicând anumite tipuri de cancer sau recidivă, când de fapt nu e cazul. Alte rezultate pot fi fals negative, arătând un organism sănătos, când de fapt pacientul are o formă de cancer. Astfel, e esențial ca markerii tumorali să fie evaluați în raport cu alte investigații ce țin de analize de laborator, imagistică sau intervenții chirurgicale.

    Există cercetări în curs pentru a dezvolta markeri tumorali mai preciși?

    Cercetătorii din domeniul oncologic studiază în prezent proteomica (structura și funcțiile proteinelor) și genomica (particularitățile genelor), pentru a descoperi noi markeri tumorali, mai specifici și mai sensibili. Totodată, oamenii de știință sunt interesați și de identificarea unor biomarkeri care să fie utili și în scop de screening pentru cancer. 

     

    Surse citate în acest articol:

     

    Text scris de echipa Medisprof și revizuit de Dr. Crina Mihaela Seceac, Medic Specialist Oncologie.