1. Nu îți fie frică de frica ta!
Frica este o reacție absolut normală care apare atunci când ne confruntăm cu pericolele din viața noastră. Creierul poate fi privit ca fiind un gardian hipervigilent care reacționează la orice stimul neliniștitor și implicit, când aflăm că suntem bolnavi, toată atenția noastră este focalizată pe acest stimul. Așadar, este normal să îți fie frică; mai mult de atât, frica poate fi benefică prin simplul fapt că ne crește șansele de succes în fața pericolului.
2. Alege să ai încredere în tine și să nu abordezi acest impas printr-o strategie defensivă.
De cele mai multe ori, atunci când ne confruntăm cu o situație dificilă, avem tendința de a ne victimiza, de a ne apăra și mai ales, de a evita soluționarea acesteia printr-o serie de gânduri negative. Astfel, dacă ne dorim un rezultat satisfăcător în această direcție, este necesar să dezvoltăm o strategie rezolutivă și mai ales, să avem încredere în forțele proprii.
3. Relaxarea reprezintă un proces necesar, ca și efectuarea exercițiilor fizice.
Problemele de zi cu zi ne consumă resursele și pe parcurs, tensiunea se acumulează în organism. Din fericire, există o serie de resurse prin care să ne asigurăm resursele necesare: hrana, somnul, hobby-urile și tehnicile de relaxare. Efectuarea exercițiilor de relaxare prezintă o serie de avantaje: reducerea insomniilor și a oboselii, creșterea energiei și a productivității, prevenirea acumulării stresului și altele. Prin urmare, nu uita să incluzi în programul tău zilnic și o tehnică de relaxare preferată. ( de exemplu: training-ul autogen)
4. O viață fericită și împlinită înseamnă proritizarea valorilor.
Cele mai importante valori, în concepția multora, sunt: sănătatea, familia, dezvoltarea personală, excelența în muncă, onestitatea, independența personală, altruismul și altele. Consideri că îți trăiești viața în concordanță cu aceste valori? Dacă nu, îți recomand să te gândești la o serie de comportamente pe care le poți integra în programul tău zilnic, activități care să reflecte valorile tale principale.
5. Fii mai atent/ă la tine, decât la alții.
De multe ori, avem tendința să ne uităm în exterior și să ne punem nevoile personale pe loc secund. De data aceasta însă, fă lucrurile diferit și decide în funcție de sufletul tău și de nevoile tale.
6. Acceptarea necondiționată și iubirea de sine.
Pentru o bună funcționare psihică, aplicarea principiului de acceptare necondiționată reprezintă un ingredient esențial. Cu alte cuvinte, trebuie să te accepți și să te iubești fix așa cum ești, cu bune, cu rele. Prin urmare, dacă vrei să fii fericit și mulțumit cu viața ta, acceptă-ți dualitatea și nu îți compara viața cu viața celorlalți. Cu toții suntem unici, cu toții avem un drum diferit de parcurs.
7. Umorul și râsul sunt excelente pentru sănătatea ta!
Multe studii atestă faptul că umorul și râsul pot fi medicamente foarte eficiente pentru reducerea stresului. Mai mult de atât, ele pot îmbunătăți starea de spirit în cazul persoanelor care suferă de boli cronice, depresie, anxietate și alte tulburări. Așa că, data viitoare când stabilești seara de cinema, alege o comedie care să te facă să te prăpădești de râs sau alege să petreci câteva ore în compania unei persoane cu energie pozitivă!
8. Nu căuta telecomanda de la televizor.
Alege-ți o carte din bibliotecă. Cu siguranță, lectura are o serie de beneficii: îți conferă o cultură generală vastă, îți dezvoltă gândirea analitică, conferă o exprimare fluentă și corectă, îți îmbunătățește relațiile personale, îți conferă o memorie mai bună și o imaginație bogată, pot vindeca depresia și multe altele. Îți recomand să faci o listă ACUM cu toate cărțile pe care ai vrea să le citești și să te apuci de treabă. De asemenea, îți poți face o agendă personală în care să scrii ideile preferate din cărți.
9. Planifică o călătorie-singur/ă.
O călătorie este întotdeauna binevenită. Ca și protagonista din cartea “Eat, Pray, Love” (Mănâncă, Roagă-te, Iubește), și tu ai putea să organizezi o călătorie spre sufletul tău, în cadrul căreia ai putea învăța o sumedenie de lucruri despre tine. Cu siguranță, sunt multe locuri minunate pe care nu le-ai vizitat încă. Alege o destinație și fă-ți bagajele. Vei avea timpul necesar să te gândești mai mult la tine și la sănătatea ta.
10. Prețuiește fiecare clipă.
Trăiește în prezent, nu în trecut, nu în viitor. Alege să te bucuri de fiecare clipă petrecută în natură, în familie, cu prietenii, la muncă etc. Fii recunoscător/oare pentru fiecare zi și gândește-te la toate lucrurile frumoase care ți se întâmplă.