Efectele pozitive ale tehnicilor de relaxare în cancerul de sân

                       

Solicită o programare

Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.

    Sau contactează-ne la numărul 036 443 1240

    Un diagnostic de cancer de sân poate fi o experiență extrem de supărătoare pentru majoritatea dintre noi. Toate investigațiile necesare, precum și perspectivele clinice care deseori se află în afara propriului control, pot genera o stare de anxietate destul de severă, în unele cazuri. În cazul pacienților oncologici, se pot împleti mai multe sentimente: de negare, de disperare, de angoasă, în funcție de particularitățile pacientului. Tratamentele oncologice și investigațiile sunt de cele mai multe ori apăsătoare iar consecințele lor se pot repercuta asupra aspectelor vieții (de familie, sociale, de carieră și altele). Ținând cont de aceste aspecte, susținerea psihologică a persoanelor care trec prin această experiență este esențială.

     

    Sursă: http://bit.ly/2kRqNxm

    Scopul acestui articol este de a sublinia efectele pozitive ale tehnicilor de relaxare în cancerul de sân, unul dintre ingredientele esențiale ale susținerii psihologice. Cele mai cunoscute și utilizate tehnici de relaxare sunt: relaxarea musculară progresivă, imageria dirijată, respirația abdominală, training-ul autogen și autohipnoză.

     Aceaste strategii pot fi extrem de utile mai ales când dorim:

    • să controlăm mai bine durerea
    • să avem un somn mai odihnitor
    • să controlăm simptomele fizice de îngrijorare, tensiune sau panică
    • să ne distragem mai bine atenția de la gândurile nesănătoase

    Studiile de specialiate efectuate în această direcție au evidențiat următoarele concluzii:

    • respirația abdominală poate reduce anxietatea și efectele secundare în cazul pacientelor care efectuează chimioterapia
    • relaxarea musculară progresivă poate reduce tensiunea musculară și poate normaliza tensiunea arterială
    • tehnicile de relaxare pot contracara influența negativă cauzată de distresul psihologic și fiziologic și îi pot ajuta pe pacienți să depășească posibilele provocări cu o atitudine pozitivă și detașată
    • imageria dirijată efectuată în timpul chimioterapiei reduce semnificativ durerea de spate, care este de cele mai multe ori cauzată de intervenția chirurgicală

    relaxation

    Sursa: http://bit.ly/2kop1qG

    Mai mult de atât, în urma efectuării acestor metode de relaxare, mulți pacienți relatează că au dobândit o perspectivă diferită asupra lucrurilor și totodată, o energie sporită. Cu alte cuvinte, relaxarea reprezintă un ingredient important prin care îți poți încărca bateriile.

    În continuare, aș vrea să îți prezint o tehnică de relaxare eficientă și în același timp, facilă. Relaxarea musculară progresivă implică tensionarea și relaxarea diferitelor grupuri musculare. Această tehnică ajută în cazul durerilor înțepătoare și al migrenelor. Ca și recomandare, este important să practici această tehnică într-un mediu liniștit, într-o poziție confortabilă, fără factori distractori (TV, telefon etc.). Pentru a te bucura de toate avantajele, este ideal să o practici zilnic iar cele mai bune rezultate se pot observa în câteva săptămâni. De reținut! Evită zonele în care ai suferit intervenția chirurgicală sau în care resimți efectele altor tratamente urmate.

    Pentru a urmări efectele benefice ale exercițiilor de relaxare, îți propun să utilizezi o scală de evaluare a nivelului de distres înainte și după training-ul de relaxare (scală de la 1 la 10, unde 10 este nivelul cel mai înalt de distres). În felul acesta, îți vei găsi motivația de a continua efectuarea acestor tehnici.

    În concluzie, necesitatea de a acoperi aspectele fizice și psihologice ale persoanei care se confruntă cu una dintre cele mai destabilizante experiențe devine un scop comun al medicilor și psihologilor clinicieni. Includerea tehnicilor de relaxare în agenda pacientului oncologic reprezintă o armă esențială în contracararea efectelor negative cauzate de boală și implicațiile sale.

    Pentru programări la o întâlnire cu unul dintre specialiștii în psihologie oncologică, puteți suna la următorul număr de telefon: 0264 439 270.

    Echipa Psihologie si nutritie2

    Pentru orice alte informații, ne puteți contacta la următoarea adresă de e-mail: office@medisprof.ro

    Suntem aici să vă ajutăm să vă faceți bine.