Aproape toate femeile au, la un moment dat, un chist ovarian. De cele mai multe ori, chisturile ovariene sunt inofensive și dispar de la sine în câteva luni.
Totuși, există situații în care formațiunile se sparg sau duc la complicații ovariene, având consecințe periculoase asupra sănătății tale. Controalele pelvine de rutină și cunoașterea simptomelor grave ale chisturilor ovariene te pot ajuta să gestionezi eficient orice problemă.
Află mai multe despre:
- Ce este și cum arată un chist ovarian
- Cauzele chistului ovarian
- Tipuri de chist ovarian
- Complicațiile chistului ovarian
- Simptomele chistului ovarian
- Cum se diagnostichează severitatea unui chist: ecografie și analize
- Opțiuni de tratament: monitorizare, medicamente, operație
- Tratament naturist pentru chistul ovarian
- Întrebări frecvente despre: legătura dintre chistul ovarian și cancerul ovarian, operația de chist ovarian, chistul ovarian și menopauza/sarcina
Ce este un chist ovarian?
Chistul ovarian e similar cu un săculeț plin de lichid, care apare în ovare sau pe suprafața acestora. Formațiunile sunt foarte des întâlnite și mai puțin de 10% dintre ele sunt chisturi maligne.
Chist ovarian: Cauze
Uterul are două ovare: câte unul pe fiecare parte. Ovarele au dimensiunea și forma unei migdale. Ovulele se dezvoltă și se maturizează în ovare, și sunt eliberate în cicluri lunare, în timpul anilor de fertilitate.
Ovulația e principala cauză a chisturilor ovariene. Alte cauze pot fi:
- Endometrioza. Aceste chisturi se formează adesea pe ovar în stadiile avansate ale endometriozei.
- Boala inflamatorie pelvină. Infecțiile pelvine severe pot ajunge la ovare, provocând chisturi ovariene.
- Reproducerea anormală a celulelor. Asta poate duce la formarea anumitor chisturi ovariene (dermoide și chistadenoame).
Tipuri de chisturi ovariene
1. Chisturi ovariene funcționale
Majoritatea chisturilor ovariene sunt chisturi funcționale. Acestea se formează ca răspuns al corpului tău la schimbările care se petrec în timpul ciclului menstrual. De obicei, sunt inofensive, rareori provoacă durere și se remit spontan în 2-3 cicluri menstruale.
În fiecare luna, in ovarele tale cresc mici chisturi care se numesc foliculi. Aceștia produc estrogen și progesteron (hormoni esențiali în procesul de concepție), după care se sparg pentru a elibera un ou când te afli la ovulație. Un folicul lunar care continuă să crească e numit chist funcțional. Există două tipuri de chisturi funcționale:
1.1. Chisturi foliculare. Acestea încep atunci când foliculul nu se sparge. Nu eliberează ovulul și continuă să crească.
1.2. Chisturi luteinice. După ce un folicul eliberează ovulul său, se micșorează și începe să producă estrogen și progesteron. Chistuile ovariene luteinice se dezvoltă în țesutul restant rămas în urma ovulației.
2. Alte tipuri de chist ovarian
Există și alte tipuri de chisturi care nu sunt legate de ciclul menstrual:
2.1. Chist dermoid ovarian. Numit și teratom, acest chist se formează din celule reproductive care produc ovule în ovar. Chistul poate conține țesuturi, cum ar fi păr, piele sau dinți. Acest tip e rareori un chist ovarian malign.
2.2. Chistadenom. Se dezvoltă din celulele aflate pe suprafața ovarului. Chistul ar putea conține un material lichid sau mucos. Un chistadenom poate crește foarte mare.
Chisturile dermoide și chistadenoamele pot deveni atât de mari încât să deplaseze ovarul. Asta crește riscul de torsiune ovariană. Complicația poate reduce sau opri fluxul de sânge către ovar.
2.3. Chist endometriozic ovarian (endometriom). Endometrioza e o afecțiune care determină creșterea unor celule similare celor care căptușesc interiorul uterului, doar că în afara acestuia. O parte din țesut se poate atașa de ovar și forma un chist. Acesta e numit chist endometriozic ovarian.
Complicații ale chisturilor ovariene
Nu se întâmplă des, dar pot apărea complicații privind chisturile ovariene. Acestea sunt:
- Ruperea chistului ovarian. Chisturile funcționale se sparg adesea, fără să provoace simptome negative. Cu cât e mai mare chistul, cu atât e mai mare probabilitatea de a se rupe. Uneori, un chist rupt poate cauza dureri severe și inflamație în abdomen.
- Torsiune ovariană. Chisturile pot crește atât de mult încât să distorsioneze forma ovarului, crescând riscul ca acesta să se răsucească. Asta poate împiedica fluxul sanguin către ovar, ceea ce l-ar face să cedeze. Simptomele torsiunii ovariene sunt: durere extremă, greață și vărsături. Trebuie să mergi la medic de urgență dacă experimentezi aceste simptome.
- Chisturi ovariene cancerigene. Chisturile ovariene care se dezvoltă după menopauză au un risc mai mare să fie cancerigene.
Chist ovarian: Simptome
De regulă, chisturile mici nu provoacă simptome fapt pentru care multe femei nici nu știu că le au. Cele mari în schimb, se pot manifesta prin:
- Durere pelvină sau durere surdă la nivelul spatelui
- Senzație de balonare în partea inferioară a abdomenului
- Durere în timpul actului sexual
- Dureri menstruale foarte mari
Simptomele persistente ar putea indica sindromul ovarelor polichistice (SOP). Această afecțiune provoacă menstruație neregulată și alte probleme hormonale, inclusiv obezitate și infertilitate.
Simptome chist ovarian spart
Un chist poate să se spargă sau să se rupă. E posibil să simți puțină durere când se întâmplă asta, dar e posibil și să nu simți nimic. Simptomele unui chist ovarian spart pot include:
- Durere ascuțită, bruscă în partea inferioară a abdomenului sau în partea din spate
- Balonare care nu dispare
- Scurgeri vaginale anormale sau sângerare
Uneori, e o urgență când un chist ovarian se sparge. Poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a controla sângerarea. Mergi la medic imediat dacă te confrunți cu:
- Durere bruscă și acută în abdomen
- Durere cu febră și vărsături
- Amețeală, slăbiciune sau senzație de leșin
- Respirație accelerată
Chist ovarian: Ecografie și alte investigații
Primul pas e excluderea sarcinii drept cauză a simptomelor. Mai apoi, specialistul va recurge la următoarele teste pentru a diagnostica un chist ovarian:
- Examen pelvin: Medicul va palpa interiorul pelvisului tău pentru orice umflături sau modificări.
- Ecografie: Această procedură folosește unde sonore pentru a crea imagini ale organelor interne ale corpului tău. Ecografia va detecta chisturile de pe ovarele tale, inclusiv localizarea exactă și dacă sunt predominant lichide sau solide.
- Test de sânge. Dacă ai un chist ovarian parțial solid, specialistul ar putea solicita testarea sângelui pentru nivelurile proteinei CA 125 (antigenul cancerului 125). Această proteină e adesea mai mare la femeile care au cancer ovarian și la cele care au afecțiuni precum fibroame uterine, endometrioză și boală inflamatorie pelvină.
Tratament chist ovarian
Tratamentul depinde de mai mulți factori: vârstă, simptome și cauza chistului ovarian.
1. Monitorizare
Chisturile ovariene funcționale obișnuiesc să dispară fără tratament. Dacă e vorba de un chist funcțional, medicul poate sugera să așteptați și să observați formațiunea. Poți avea o ecografie de control la câteva săptămâni sau luni după diagnostic, pentru a vedea dacă acesta s-a remis spontan.
2. Chist ovarian: Tratament medicamentos
Nu se administrează antibiotice pentru chistul ovarian. Doctorul ar putea să-ți prescrie medicamente pe bază de hormoni (anticoncepționale), pentru a opri ovulația și pentru a preveni formarea unor chisturi noi.
3. Operație chist ovarian
Dacă un chist ovarian îți provoacă simptome neplăcute sau crește în dimensiune, e posibil să ți se recomande o intervenție chirurgicală pentru a-l îndepărta. Tipul de operație depinde de mărimea chistului și de aspectul său la ecografie.
3.1. Operație laparoscopică pentru chist ovarian: Procedura e minim invazivă. Medicul introduce o cameră printr-o incizie în abdomenul tău și vede organele reproducătoare și cavitatea pelviană. Chistul ovarian poate fi îndepărtat prin mici incizii (chistectomie ovariană).
3.2. Laparotomie: Specialistul ar putea recurge la această operație dacă chistul ovarian e foarte mare sau dacă există alte motive de îngrijorare.
Dacă doctorul suspectează un posibil cancer, te va trimite la un ginecolog oncolog, pentru a afla care sunt cele mai bune opțiuni de tratament în acest caz.
Tratament naturist chist ovarian
Înainte de a încerca orice tratament naturist pentru chisturile ovariene, trebuie să discuți cu un medic. Aceste alimente și activități pot fi complementare pentru tratamentul medical convențional, dar nu îl pot înlocui.
Câteva recomandări generale:
- Modificări în alimentație: Adoptă o dietă bogată în fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase, evitând alimentele procesate, bogate în zaharuri și grăsimi trans.
- Suplimente alimentare: Unele suplimente precum uleiul de pește, vitamina D și antioxidanții, pot avea efecte benefice în gestionarea inflamației și a stresului oxidativ asociate cu chisturile ovariene.
- Ceaiuri pentru chist ovarian: Plantele precum ghimbirul, turmericul, mușețelul și patlagina pot fi consumate pentru proprietățile lor antiinflamatorii și calmante.
- Acupunctură: Unele persoane s-au simțit mai bine după utilizarea acupuncturii pentru gestionarea durerii și a stresului asociat cu chisturile ovariene.
- Managementul stresului: Meditația, yoga, respirația profundă și exercițiile de relaxare pot ajuta la reducerea nivelului de stres și la îmbunătățirea stării generale de sănătate.
- Activitate fizică moderată: Exercițiile fizice moderate, precum mersul pe jos, înotul sau yoga, pot contribui la îmbunătățirea circulației și la gestionarea stresului, ceea ce poate reduce simptomele asociate cu chisturile ovariene.
Trebuie să ții cont că nu există suficiente dovezi științifice care să susțină eficacitatea anumitor tratamente naturiste în tratarea chisturilor ovariene. Prin urmare, e recomandat să consulți un medic înainte de a recurge la orice practică dintre cele de mai sus.
Întrebări frecvente:
Care e diferența dintre un chist ovarian și un chist cancerigen ovarian?
Mai puțin de 1% dintre chisturile ovariene sunt cauzate de cancer. Șansele tale sunt puțin mai mari dacă ești la menopauză. Dar indiferent de vârsta sau perioada în care te afli, le poți diferenția pe cele două prin intermediul simptomelor.
Atât cancerul ovarian, cât și chisturile ovariene, pot cauza:
- Balonare și presiune în abdomen
- Nevoia de a urina des
- Durere în partea inferioară a abdomenului sau pelvisului
- Durere în partea inferioară a spatelui
- Schimbări în frecvența defecării, inclusiv constipație
- Pierdere inexplicabilă în greutate
- Oboseală
În cazul chisturilor ovariene însă, observi că îți crește părul pe corp și față în mod neobișnuit. Cancerul ovarian nu provoacă asta. Medicul poate examina mai atent chistul ovarian cu ajutorul investigațiilor imagistice pentru a determina cauza problemei.
Pot avea chist ovarian în sarcină?
În timpul sarcinii, chisturile ovariene pot uneori să se dezvolte sau să persiste. Acestea pot fi fie ori funcționale, ori patologice (mai rar întâlnite). Consultațiile și ecografiile prenatale regulate ajută la monitorizarea sănătății mamei și bebelușului, precum și la detectarea oricăror complicații, inclusiv a chisturile ovariene în stadii incipiente.
Pot avea chist ovarian la menopauză?
În timpul menopauzei, ovarele încetează treptat să elibereze ovule și produc mai puțin estrogen și progesteron. Ca rezultat, funcția ovariană scade, iar menstruația încetează. Drept urmare, sunt mai puține șanse și ca noi chisturi ovariene să apară.
Cu toate acestea, femeile pot încă să aibă chisturi ovariene (care fie s-au dezvoltat înainte de menopauză, fie sunt persistente din ciclurile menstruale anterioare). E posibil ca acestea să rămână neschimbate, să se micșoreze sau să dispară în timp. Consultațiile regulate sunt importante și aici, pentru a-ți monitoriza sănătatea ovariană în timpul și după menopauză.
Cât durează operația de chist ovarian?
În general, operația laparoscopică pentru chistul ovarian durează aproximativ 30 de minute – 1 oră. Totuși, dacă chistul e mare sau dacă apar alte complicații ce necesită proceduri suplimentare, intervenția chirurgicală poate dura până la câteva ore.
Cât durează recuperarea după o operație de chist ovarian?
Recuperarea depinde de mai mulți factori, printre care tipul de operație efectuată, dimensiunea și tipul chistului, starea de sănătate și eventualele complicații din timpul sau de după intervenția chirurgicală.
În prima săptămână acasă, e esențial să crești treptat nivelul de activitate, respectând toate recomandările și restricțiile medicului. S-ar putea să apară scurgeri sau sângerări ușoare, dar consultațiile ulterioare sunt întocmai pentru a monitoriza procesul de vindecare. În timp ce majoritatea pacienților încep să se simtă mai bine în câteva săptămâni, recuperarea completă poate dura până la câteva luni.
Majoritatea chisturilor ovariene sunt inofensive și dispar de la sine în cele din urmă. Unele tipuri au mai multe șanse să devină chisturi maligne sau să provoace complicații, dar acest lucru e foarte rar. Mergi la consultații ginecologice regulat pentru a-ți monitoriza chisturile ovariene și pentru a depista la timp posibilele probleme.
Text revizuit de Dr. Andreea Vidrean, Medic Specialist Oncologie.